CNCAN informează că măsurătorile efectuate pe teritoriul Romaniei, în perioada 8 august până în prezent, indică faptul că, în momentul de față, în România nu există nicio modificare a radioactivității mediului.
„Pot să vă confirm că în toată această perioadă cât am făcut aceste monitorizări pe tot teritoriul României, radioactivitatea probelor de aerosoli la o limită de avertizare de 50 de becquereli/metru cub (unitate de măsură pentru radioactivitate) și de alarmare de 200 becquereli/metrucub, nu au depășit 5 becquereli/metru cub, la Constanța având, de exemplu 2 becquereli /metru cub, iar în București 4,5 becquereli /metru cub. Cele mai mici valori sunt la Arad, Baia Mare, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Piatra Neamț și Babele, adică pe tot teritoriul României”, a precizat Rodin Traicu, președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, printr-un comunicat de presă.
Reprentanții CNCAN mai spun că fac analize comparative la 24 de ore pentru a urmări orice fel de variație a radioactivității atât în aerosoli, cât și în depuneri fixate și în apă, precum și a radiațiilor gamma.
„Noi rămânem în alertă până când toate informațiile culese atât la nivel europen cu partenerii noștri de la ceilalți regulatori din țările limitrofe dar și din analizele pe care le facem, vor confirma faptul că nu există nicio modificare a radioactivității mediului la nivel european sau în vreo țară limitrofă României”, mai explică Rodin Traicu.
CNCAN mai transmite că nu există niciun pericol pentru populație sau pentru mediu.
Cel puțin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experților americani, deflagrația ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO).
Imediat după explozie, nivelul radiațiilor a crescut în orășelul Severodvinsk, situat la 40 de kilometri est de Poligonul militar Nionoksa din regiunea Arhanghelsk.